Twitter (şi Facebook) te fac (mai) prost

despre twitter si facebookBill Keller, executive editor la NY Times (un fel de director editorial) are un articol care probabil va face istorie, un reper pentru analiştii presei scrise şi fanii digitalului, balaurul care vine tot mai repede peste urmaşii lui Gutenberg. “… But before we succumb to digital idolatry, we should consider that innovation often comes at a price. And sometimes I wonder if the price is a piece of ourselves.”  Adică totul vine cu un preț.

Aşa cum calculatorul de buzunar a slăbit abilitatea de a calcula a tinerilor din generațiile anterioare, aşa cum folosirea dispozitivelor GPS ne transformă în nişte incapabili la citirea unei hărți, tot aşa Twitter şi Youtube (desigur, folosite ca repere ale vremii) ne reduc capacitatea de a ne concentra pe înțelegerea unei situații sau rezolvarea unei probleme. De ce să memorezi  sau să încerci o deducție “old style” cȃnd poți să cauți pe Google? Nu trebuie să văd studii Harvard, văd sindromul ăsta şi la fiica mea, olimpică națională la limba romȃnă,  premiantă Canguru’ , etc, care e tentată să documenteze proiectele pentru şcoală cu ceea ce găseşte rapid pe Internet, probabil că li se întȃmplă tuturor părinților acest lucru. Cȃteodată este briliantă, alteori face din neatenție nişte greşeli de îmi vine să mor, să urlu de necaz că nu observă ceva evident sau atȃt de simplu. De ce să stau două ore pentru pregătirea temelor atunci cȃnd pot fi terminate în 20 de minute? Degeaba îi explicăm că (super) performerii, din orice domeniu, (încă) se pregătesc pȃnă le iese pe nas, că “do it again” te apropie de perfecțiune, temele şi le pregăteşte cu gȃndul la colegii care sunt deja pe mess sau pe Facebook. O fi şi teama de a fi exclusă din cercurile de prieteni, popularitatea la şcoală se cȃştigă şi se menține greu, trebuie să ții pasul cu superficialitatea ridicată la virtute. Greu de acceptat, dar nu avem ce face, încercăm să ținem standarde înalte, rămȃne de văzut cu ce rezultate sau consecințe,  de-a lungul timpului.

Să mă întorc la Keller. “Basically, we are outsourcing our brains to the cloud. The upside is that this frees a lot of gray matter for important pursuits like FarmVille and “Real Housewives.”

Nu cumva noile tehnologii erodează caracteristici esențial umane: abilitatea de a reflecta, urmărirea unui scop, simpatie autentică, simțul comunității unite ? Twitter (aş zice că la fel şi Facebook) sunt distrageri agresive, nu rulează pur şi simplu undeva în background, necesită atenția noastră şi raspuns.

Pȃnă la urmă, nici cuvȃntul “social” nu prea ar avea ce să caute acolo, e ceva fals in camaraderiile de pe Facebok, ceva iluzoriu în conectivitatea de pe Twitter – spune Keller. Urmăriți un “thread” şi veți vedea că discuțiile se încing rapid ca între copiii de la grădiniță: “am zis/făcut! Ba nu ! Ba da! Intr-o discuție reală, informațiile vin cumulativ, complicațiile sunt recunoscute, persuasiunea acționează. Pe “social media” opiniile şi toleranța față de ideile altora sunt ciuntite, sau te fac să arăți ca un prost.

Ciudat, foarte paradoxal, recomand citirea articolului originar pe blog, Facebook, twits. Hmmm, scopul scuză mijloacele, merită să ajungă mesajul la cȃt mai mulți, citiți de aici, comentați, dați mai departe prietenilor reali şi virtuali.


This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


2 × eight =