Ai vrea să faci toată viața ce faci acum?

Un post pe Facebook cu această temă a stȃrnit multe reacții, comentarii, proteste sau nuanțări. “Cum te împaci cu gȃndul că vei face toată viața ceea ce faci acum?” Intenția mea era de trezire, de conştientizare a propriei realizări, a stadiului actual – în comparație cu ce îți doreşti cu adevărat. Deşi puțin forțat, uşor în negarea evoluției şi a transformărilor inerente, era un status anti evitare, un apel la acțiune, să te gȃndeşti cum ai vrea să-ți petreci restul vieții şi să începi să lucrezi pe acest drum, pȃnă nu e prea tȃrziu.

Nuanțe filosofice mi-au venit ca răspuns, cum că, de fapt, contează scopul cu care trăieşti, mai mult decȃt acțiunile spre schimbare, veşnica trimitere spre “Cine sunt eu?”, căutări sau justificări suplimentare în direcția conservării energiei şi a trăirii în aşteptare. Sunt un “do-er”, recunosc, mă bazez pe forțele proprii, aşa am trait, cu bune şi rele venite din propriile acțiuni. Am vrut să lucrez într-o companie internațională, la începutul carierei, am mers în această direcție şi am ajuns în managementul uneia dintre cele mai importante companii din lume. Intr-o altă etapă, mi-am propus să termin un maraton, m-am antrenat, l-am terminat pe primul, apoi am continuat, cu gȃndul la recorduri personale. Ultimul maraton alergat a fost cu un alt obiectiv, have fun, enjoy the ride. Nu sunt fatalist, şi nici nu dau vina pe alții atunci cȃnd nu reuşesc să ating ceea ce îmi propun. Cred că depinde de mine, să încerc, să dau tot ce pot, să-mi construiesc o cale, pe care o văd şi o urmez. In primul rȃnd, să ştiu ce vreau să schimb, apoi să fiu în mişcare, “pe drum”, mai aproape cu fiecare pas. Acum sunt trainer, coach şi instructor de scufundări, lucrez ceea ce-mi place, sunt pe drumul cel bun spre ceea ce îmi doresc să fiu, spre stilul de viață care mă satisface.

In coaching primesc şi răspunsuri de tipul “Ce fac acum e doar o stare temporară.” De acord, poate fi şi aşa, dacă ți-e clar care este nivelul ideal, fie că e vorba de job, fie de o situație personală. Mulți spun că ştiu spre ce vor să meargă, dar nu petrec suficient timp să conştientizeze cum e ”acolo”. Infinit mai puțin timp, în comparație cu cel dedicat analizării pe toate fațetele a suferinței actuale, doar dorința de vicitimizare e nesfărşită. “You don’t like yourself, but you admire yourself. Being miserable doesn’t make you better.” – îi spune prietenul oncolog doctorului House.

Care este diferența între “e doar o stare temporară” şi “stau bine mersi aşa cum sunt, văd eu ce fac, mai încolo” (evitarea deciziei/actiunii)?  Dorința materializată într-un plan personal şi începutul acțiunilor. Unde vreau să fiu, cȃnd? Pentru cȃt timp rămȃn în “starea temporară?” Aştept, pur şi simplu, să treacă timpul acceptat ca rezonabil, sau fac un pas chiar acum, oricȃt de mic?

Tu cu ce vrei să începi? Niciodată nu e prea tȃrziu, şi nici prea devreme.


This entry was posted in Coaching. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


× 8 = forty eight