Cauza cea mai gravă a neputinței şi a lipsei de acțiune

Mă tot gȃndesc la oamenii care abandonează ideea schimbării. Abandonează conştient sau fără să-şi dea seama. Uneori e greu, groaznic de greu, să mergi mai departe, să te schimbi, dacă nu ai ce-ți trebuie. Timp, energie, bani, oameni care să te sprijine, orice îți trebuie, într-o “cantitate” suficientă. Cu adevărat grav este să ajungi să-ți pierzi motivația, să nu mai vrei să lupți pentru mai bine, să nu mai ştii ce vrei să schimbi şi de ce te agitai atunci cȃnd voiai o schimbare. Atunci eşti pierdut.

Regimurile dictatoriale practică această opresiune. Sărăcie, propaganda, tortură, combaterea ideilor contrare. Omorȃrea visurilor şi a speranței. Din nou, mereu, pȃnă le iese. Peştii fac acelaşi lucru cu fetele pe care le “dețin”.  Uneori şi medicii, de modă veche, pacienții se gȃndesc că sunt la mȃna lor şi nu se poate face nimic pentru un tratament decent, care să nu-ți strivească parşiv demnitatea. Copiii abuzați sau nevasta bătută frecvent de bărbatul nevrednic şi agresiv. Contează prea puțin dacă e vorba de agresiune fizică sau emoțională, rezultatul e acelaşi: “Am renunțat să sper şi să fac ceva pentru mine!”

Niciodată nu e prea tȃrziu, nici prea greu. Să speri.


This entry was posted in Coaching and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


nine − 2 =