Şi anul ăsta se poartă “tough”

Urmăresc constant evoluția unor manageri şi companii de top, nu numai din Romȃnia, şi observ că se poartă în continuare stilul “tough”, conducătorii cu o istorie bazată pe putere excesivă şi abuzuri – cel puțin emoționale– asupra angajaților au şanse mai mari de a-şi păstra funcția sau de a fi preferați la angajare . O să spuneți că de vină e criza economică, însă fenomenul nu e de ieri, de azi, îl vedem de cȃnd lumea, este doar acutizat în ultimii doi-trei ani. Atenție mare la managerii care “livrează”, cu orice preț,  sau la cei care sunt alunecoşi, interesați doar de de bonusul trimestrial, s-ar putea ca, pe termen lung, pierderile să fie mai mari, oameni care pleacă din organizație, eventual cu clienți cu tot, cultură internă grav deteriorate, imagine nefavorabilă în piață.

Stilul corect, rezonabil pentru oameni, este văzut de multe ori ca lipsă de autoritate şi incapacitate de a controla strict resursele companiei. Sau eşti luat de fraier, în purul stil romȃnesc. Aceşti manageri cȃştigă un oarecare respect, dar sunt considerați slabi, cum că nu ar fi în stare să aplice sancțiuni, nici să aplice măsuri nepopulare. Aşa să fie, influențarea se face pe bază de forță, angajatii se miscă numai dacă aud şfichiuirile de bici pe la ureche?

Cultural şi contextual-istoric, romȃnii au o problemă, suntem prinşi între două modele păguboase, ambele declanşează răspunsuri cu consecințe grave, cu impact atȃt la productivitate cȃt şi la cultura echipei sau a organizației. Angajații mai în vȃrstă au  ca model şeful “tătuc”, eventual venit de la partid, care le ştie pe toate (în incompetența lui) şi care poate să se impună doar prin abuz, țipete şi amenințări. Normal că şi cei care ajung  să-i ia locul vor imita acelaşi tip de comportament, chiar dacă nu sunt la fel de incompetenți; nici nu ar putea să se impună altfel, cel puțin aşa cred ei, pe principiul “aşa merg lucrurile pe aici”. Angajații tineri şi foarte tineri au prins din zbor stilul minimalist de lucru, au înțeles din anii de boom economic că nu pot fi dați afară din lipsă de alți candidați “calificați”, aşa că şi-au construit o percepție de autosuficiență şi carierism prost înțeles. Unii dintre ei au ars etapele, au ajuns manageri mai repede decȃt trebuia, acum au ca preocupare să facă o impresie bună, se angajează în proiecte sau inițiative pe care nu le duc la bun sfȃrşit, dar nici nu se vede că nu muncesc, sunt alții pe care pică măgăreața, în timp ce ei se dau ocupați. Cum să facă să-şi păstreze poziția? Desigur, cu multă diplomație organizațională şi, dacă este nevoie, cu agresivitate teritorială.

Care este rețeta pentru managerul de succes, modern şi eficient? Există calea de mijloc, sau nu se poate în Romȃnia ca un manager să fie şi iubit, şi respectat? Oare leadership-ul autohton a murit?


This entry was posted in Uncategorized and tagged , , . Bookmark the permalink.

One Response to Şi anul ăsta se poartă “tough”

  1. Tudor says:

    Nu a murit, pentru ca nu a existat niciodata. Nu exista leadership autohton. Poate doar sub forma acelor tatuci mosteniti din perioada comunista, de care vorbesti si tu. In rest, exista sefi. Si mai exista cativa oameni cu ceva scoli de management dar fara leadership autentic, care au invatat ceva bucatele de leadership pe la scoli straine, dar nu au cu cine le aplica, pentru ca diferenta de cultura organizationala intre o companie RO si companiile din afara, sau chiar intre o companie RO si multinationalele “autohtone” este gigantica. Singurii leaderi autentici pe care i-am cunoscut la noi provin din categoria expatilor. Leadership-ul este un meta-layer care se adauga la final peste structura bine unsa si imbinata a unei companii. Un leader fara aceasta structura este inutil, pe cand o structura bine unsa si alcatuita va continua sa supravietuiasca mult timp mult timp fara un leader, mai ales in ape line.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


6 − = five