Ce îți spun şi ce nu îți spun instructorii de scufundări (Minighid pentru cei care încep acum)

Te gȃndeşti de mult timp să încerci experiența scuba diving şi crezi că acum e momentul? Excelent, hai în mare, e o lume minunată, dincolo de înotul la suprafață sau snorkeling. Peşti colorați, vietăți ciudate şi o stare de relaxare, cu deplasare imponderabilă. Oameni noi, obiceiuri şi mȃncăruri din toate colțurile lumii, spirit de camaraderie cu prietenii de pe barcă. Desigur, dacă ajungi să fii confortabil şi treci de primele încercări, pe care unii le consider mai dificile, la fel ca atunci cȃnd te dai pentru prima data cu schiurile sau cu placa.

Cum să-ți faci viața mai frumoasă, de la primele scufundări? Din experiența de instructor, în mai multe centre de scufundări şi vizitator al altora, am pus laolaltă cȃteva idei pentru începători, aplicabile atȃt celor care “vor s-o facă şi p-asta”, cȃt şi celor care îşi doresc să obțină brevetul şi să continue scufundările pentru o lungă perioadă de timp.  Instructorii sau proprietarii de centre nu spun întotdeauna aceste informații, uneori nu au timp, pentru că “procesează” “volume” – mulți scafandri care încearcă pentru prima oara (“Discovers” 🙂 ), sau nu le pasă.

Prima recomandare este să nu cumperi o singură scufundare. Ia măcar două, să ajungi să te bucuri de ceea ce vezi. Realitatea este că mulți sunt confuzi la prima încercare, nu-şi dau seama ce li se întȃmplă, nu mai ştiu la ce adȃncime au fost sau cȃt timp a trecut. Abilitățile dobȃndite din prima sunt minime, cum să respiri din detentor, cum să egalizezi presiunea, poate şi cum să-ți cureți masca de apă. Da, este inevitabil să-ți intre un pic de apă în mască, nu trebuie să respiri pe nas, e timpul să încerci procedura exersată la instructaj. Indiferent ce nume au, programele sunt “de masă”, instructorii stau în cȃrca ta, îți controlează flotabilitatea, OK?OK!, poză aici, hai să ieşim. Pentru că nu se descurcă altfel, există obiceiul supralestării, vei purta pe tine mai multe greutăți decȃt sunt necesare, doar să stai mai uşor pe fundul apei, să nu “zbori la suprafață”, necontrolat. Pe măsură ce stresul dispare, te relaxezi, ai control pe mişcările tale şi pe deplasarea în apă, devine distractiv. Ca să mă întorc la exemplul cu schi, sunt puțini care pot spune că le-a plăcut prima coborȃre pe pȃrtie, la fel şi în scufundări.

Coborare Aglomerata

Coborarile pot fi dificile la inceput

Echipamentul trebuie să ți se potrivească. Nici prea mare, nici prea mic. Vino mai devreme de ora programată, încearcă un costum sau două, insistă pe lȃngă instructori sau staff să primeşti un costum bun, chiar dacă “la volume” au tendința să nu te bage în seamă. Cel puțin la început, un costum lung te ajută mult, am văzut multe julituri sau iritații, e foarte posibil să stai în genunchi sau să atingi nisipul/pietrele în încercarea ta de deplasare. Dacă alegi să continui experiența, după curs, cumpără-ți echipamente personale, unul cȃte unul, sau cum îți permiți, vei simți totul la locul lui şi nu vei avea emoții pentru siguranța scufundării. Dacă ai anumite sensibilități sau incapacități fizice, vorbeşte cu instructorii şi se va găsi o soluție rezonabilă.

Aglomeratie suprafata

Nu ține pentru tine îngrijorările şi întrebările, comunică, pe uscat şi în apă. Vei primi cu siguranță informațiile necesare şi sprijin pentru situația ta. Dacă nu ai înțeles o procedură, spune, cere să ți se repete, semnalizează din timp orice problemă ar putea să apară. Nu se va supăra nimeni, îti pot spune că şi pentru instructor  devine plictisitor să facă instructaj după instructaj şi să nu existe interacțiune.

Masa şi băuturile alcoolice. Manȃncă ce mănȃnci de obicei, nu trebuie să te streseze acest subiect. Singura grijă este să laşi un pic de timp pentru digestie, măcar o oră, preferabil două, înainte de scufundare, în felul acesta te vei simți mult mai bine. Alcoolul nu este recomandat, cel mai bine ar fi zero înainte şi cu moderație după, mai ales dacă ai scufundări în serie, pe durata mai multor zile. Din păcate, am văzut începători care au stat la masă, au comandat tot ce le-a trecut prin cap, cȃteva beri, apoi s-au urcat imediat pe barcă, nu le-a fost deloc bine.

Întreabă cȃți scafandri şi cȃți instructori vor fi în apă. Mai ales dacă esti într-un grup de Discover/Try. Desigur, procedurile sunt destul de stricte, însă consider standardele destul de permisive în cazul scufundărilor la mare. Este foarte greu să controlezi grupuri mari, iar experiența va fi modestă, în cazul unui raport mai mare de 2-3 începători la un instructor/divemaster. Vei fi in siguranță, apa este relativ mică şi nu se va întȃmpla nimic periculos daca vei ieşi rapid de la 2-3 metri, dar nu cred că vei fi fericit, cu zȃmbetul pe buze. Poate doar în zona lui “A fost OK!”.  Ia în calcul şi un instructor privat, nu este mult mai scump față de participarea la un grup mare. Vei primi toată atenția lui/ei, feedback individual şi o experiență memorabilă.

Atenție la zboruri şi urcarea la altitudine, după scufundare. E o poveste mai lungă;  pe fond, azotul din corpul tău are tendința să devină periculos, “grupele de presiune” se schimbă atunci cȃnd depăşeşti 300 de metri. Orice scafandru certificat ştie că nu are voie să zboare 18-24 de ore după scufundare, însă nu toți începătorii ştiu că nu au voie să urce pe munte, vor să vadă totul în vacanță, tot mai repede. Am văzut recent o mama blocată de alegerea pe care trebuia să o facă, după o scufundare în premieră. Ar fi trebuit să plece imediat acasă, însă în cȃteva ore ar fi urcat munții, să treacă spre Bulgaria. Riscurile sunt minime statistic, însă consecintele nerespectării acestei recomandări pot fi dramatice. Deci, abordarea cea mai sigură este fără zboruri, fără munti în urmatoarele 24 de ore.

P.S. Vrei să încercăm împreună? Iulie în Grecia, august în Romȃnia, septembrie în Malaezia (pentru posesori de brevet). Trimite un mesaj, urmăreşte-mă pe Facebook sau lasă un comentariu. Mulțumesc.


This entry was posted in Diving and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


four + = 6