Marius Ghenea (MSM) a ţinut o prezentare sub aşteptările mele

Am fost să-l văd pe Marius Ghenea, antreprenor şi profesor adjunct la MSM, anunţat într-un demo de sesiune MBA. Eu şi alte aproximativ 100 de persoane, interesate să-l audă vorbind despre strategii antreprenoriale şi dezvoltare. Oameni de afaceri, dar şi studenţi, în general persoane tinere, care visează la măreţul ideal al unui MBA sau, pur si simplu, dornice să audă lucruri care le vor schimba viaţa (ex. “Cum faci să-ţi pregăteşti firma pentru vânzare?”).

Ghenea este un vorbitor cu o engleză bună, dar puţin cam pretenţioasă. Nu-ş’ce watches pronunţate “uuotcies….”, într-o manieră ce-mi amintea de zicerea  irlandeză a supravieţuitorului Bear Grylls (“You need uuoătăr”). Abilităţi bune de prezentare, pe formă, vorbit clar, body language expresiv, contact vizual cu publicul, deplasare scenică bună, într-o sală neadecvată adunării. Puţin ciudată ţinuta aleasă de antreprenorul roman, costum OK,  cămaşă albă, larg desfăcută la gât, cu vedere la lănţişorul din dotare, şi un aer de Alain Delon tânăr.

De ce zic că a fost sub aşteptările mele, probabil şi ale altor participanţi? Ghenea a fost nerealist de ambiţios, cu o construcţie nepotrivită pentru timpul alocat şi publicul din faţa lui. S-a pregătit prea mult pe o pistă greşită, dorind să arate că poate să fie profesor.  Zeci de slide-uri (vreo 40), pline cu texte scrise mic, scheme si grafice greu de înţeles. Idei prea multe de acoperit, slide-uri pe care a stat prea mult sau pe care le-a frunzărit în viteză, subiecte care nu aveau ce să caute în tema generală a prezentării, de exemplu partea de time management  – aah, nu mai vreau să aud despre important şi urgent – sau strategiile HR. Pe prima parte a prezentării m-am plictisit, noroc cu revista pusă în mapă de Biz, am avut ce face. Doar uitându-mă la foiala şi neliniştea din sală, cred că şi ceilalţi oaspeţi nu prea au înţeles ce li se întâmplă, şi de ce vorbeşte Ghenea despre piaţa mondială de SUV-uri şi despre uuotcies venite dinspre bijuterii, cu un puternic  iz de speech MBA la nivelul anilor ’80-’90.

Adunarea s-a mai dezmorţit atunci când a venit vorba de Mobexpert sau de “a cleaning company from Constanţa”, exemple care puteau fi tratate mai bine.

Oportunitatea  partial pierdută  a fost aceea a exemplelor şi experienţelor proprii, lucrurile real life pentru care sunt convins că veniseră aşa de mulţi oameni. De altfel, am lăsat revista de mai multe ori, atunci când sesiunea a devenit interactivă iar Ghenea a povestit, puţin forţat de audienţă, aventuri antreprenoriale şi greşeli din carieră – partea bună a serii. În locul lui, aş fi jucat mai mult partea personală, aş fi pregătit cinci idei mari, chiar şi venite dinspre teorie, pe maxim zece slide-uri, împănate cu nenumărate exemple şi discuţii interactive. Ar fi prins mai bine o atfel de formulă, sper să îşi revizuiască prezentarea pentru roadshow-ul national pe care îl vor începe zilele următoare.


This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Marius Ghenea (MSM) a ţinut o prezentare sub aşteptările mele

  1. Alain says:

    Tare asta cu Alain Delon :). Sint studentul lui, cred ca o sa tapetam clasa cu fotografiile actorului. Bravo, ne-ai dat o idee mareata.

  2. Anonymous says:

    Un fel de confirmare, venita din partea unui reviewer de carte: http://www.elefant.ro/blog/sah-la-antreprenor-cum-procedezi-cand-primesti-intrebari-care-nu-s-de-folos/

    “Cartea m-a dezamăgit în mare parte tocmai pentru că nu mi-a oferit acea „ficţiune autentică”. Exact aşa, nu e oximoron. Ficţiunea trebuie să fie autentică, trebuie să fie „adevărată”! Altfel nu inspiră încredere.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


nine + = 17