Cum lucrează angajatul model pentru un manager incompetent

Adesea sunt provocat de cursanți cu o întrebare grea, care necesită un răspuns fin: “Ce să fac să mă descurc mai bine cu şeful meu, un maaaare incompetent?” Greu de zis, mai ales că, de multe ori, şeful “cel incompetent” şi-a pus semnătura pe cererea de participare la training, sau poate chiar ne plăteşte factura. Foarte politic nu poți să o dai, ți-ai pierde rapid încrederea celor din fața ta, ar spune despre tine că îi ții partea incompetentului, că te vinzi pe cȃțiva arginți, şi tot aşa. Dar nu pot nici să fiu imediat de acord cu afirmația, în general prezum competența celor care ajung şefi şi a celor care îi numesc în funcție. Nici nu pot spune rapid ceva în genul “dacă asta este situația, poate trebuie să te gȃndeşti să pleci.” Adevărat, se poate întȃmpla ca şeful tău să fi fost promovat pentru rezultatele din piață, sau pentru priceperea sa tehnică, şi mai puțin pentru competențele de lucru cu oamenii (“people skills”), sau să fi fost mai agil la manevrele de politică de companie.
Primul lucru pe care îl fac este să încerc să-i determin să se gȃndească mai bine, să fie sinceri cu ei înşişi şi să vadă în ce măsură şeful chiar este incompetent sau e o problemă de invidie, de frustrare personală sau orice alt motiv personal. Nimeni nu o să recunoască (din prima) că problema este, de fapt, în altă parte, e greu să îți asumi față de tine o astfel de ipoteză, mai ales dacă eşti în poziția celui care nu a fost avansat în locul sefului incompetent.

Pasul următor este să mă asigur că membrii echipei înțeleg presiunea exercitată asupra managerului – bugete, targeturi, probleme de personal, etc – şi că se pot pune în papucii lui ori ei. Să fie mai empatici, să înțeleagă complexitatea rolului de manager, să priceapă obiectivele managerului şi ale echipei, şi să vadă resursele cu care trebuie să jongleze şeful cel rău.
Tuturor le spun, nu numai în cazul angajatului care lucrează pentru un manager posibil incompetent, că pot merge la serviciu deja “otrăviți”, cu gȃndul la problemele imposibil de rezolvat şi la abuzurile “idiotului de şef” sau să meargă optimişti şi deschişi, să nu-şi facă viața mai grea decȃt este. O metodă care sigur funcționează este să ne concentrăm pe şi să anticipăm interacțiunile cu persoanele care ne plac, colegii sau superiorii care au ceva de spus şi de la care putem învăța ceva nou, cei care au şi cu care putem împărtăşi expresia unor valori puternice. Cu siguranță motivația este puternic impulsionată de felul cum anticipezi ziua de muncă sau interacțiunea cu cei de la birou. E simplu, gȃndeşte-te cum vei ieşi dintr-o întȃlnire cu o persoană sau cu mai multe persoane despre care crezi că sunt incompetente sau răuvoitoare. Nu cumva vei căuta argumente şi cȃrlige pentru a-ți confirma părerea inițială şi nu vei putea vedea lucrurile bune care sălăşuiesc în orice persoană? Ştiu, e mai greu de acceptat că nu ai dreptate, dar gȃndeşte-te că efortul face toți banii, vei avea o viață mai uşoară, iar cariera va primi un energizant cu consecințe pe termen lung.
“Pot să-i spun şefului despre problema pe care o am, ce cred eu despre competența lui?” Desigur, dacă nu ai nimic de pierdut sau dacă eşti fiul patronului. Pentru celelalte situații, atenție la nuanțe şi la limbaj. E sinucidere curată să te duci şi să-i spui că este un incompetent, că te tine pe loc, sau că e un mare dobitoc. Indiferent cȃt de deschisă la feedback este organizația din care faci parte, îți garantez că vei fi pus pe lista de transferări şi că va trebui să pleci. Repede. Nu ar fi mai bună o abordare prin care să-i spui ce probleme ai şi să-i ceri sprijinul? Să luăm cazul angajatului Popescu, care are nevoie de aprobare pe fiecare document care iese spre clienți, însă seful direct îi ignoră mailurile şi nu răspunde la timp. Sună cunoscută situația? Cred că este mult mai constructivă o întalnire directă, în care să-i spui ceva în genul “Am nevoie de sprijinul tău, clienții aşteaptă astăzi oferta noastră, orice întȃrziere ne poate reduce şansele de a lucra pentru ei.” Sau “Pentru mine contează să îmi rezolv sarcina la timp, am nevoie de părerea ta, sau spune-mi cu cine crezi că e mai bine să vorbesc, în cazul în care eşti foarte ocupat săptȃmȃna asta.” Pariez că, în opt din zece cazuri, reactia şefului şi rezultatele obținute vor fi OK.
“Pot să merg la şeful şefului?” Da şi nu. Sau poate că este o obligație. 9,5 din 10 manageri se vor simți atacați dacă veți merge mai sus, cu jalba-n proțap. Şi se vor răzbuna, direct sau indirect. Cele mai multe organizații nu încurajează trecerea peste nivelul ierarhic de rezolvare a unei probleme, şeful direct are responsabilitatea realizării obiectivelor şi mȃnă liberă să rezolve eventualele probleme. Între managerul de departament şi subordonatul nemulțumit alegerea va fi aproape întotdeauna înclinată spre manager, se presupune că ştie ce face. Dacă eşti absolut sigur/ă că managerul este incompetent sau că face rău organizației, este datoria ta să semnalezi acest lucru, unui director HR sau unui director mai mare în ierarhie. Nu va fi deloc uşor, trebuie să ai date şi dovezi, trebuie să te pregăteşti pentru un război incorect, din care nu e sigur cum vei ieşi. Dar, dacă se va dovedi că ai avut dreptate, loialitate şi curajul tău vor fi răsplătite.
Ați avut astfel de situații, cum ați făcut, care a fost rezolvarea?
Articol de Viorel Apetrei, Snr Trainer şi Managing Partner MTW Romania, absolvent Asebuss 2006


This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Cum lucrează angajatul model pentru un manager incompetent

  1. Cafe says:

    Interesant articolul si extrem de actual. Din punctul meu de vedere, incompetenta unor manageri selectionati pe criteriul politicilor multinationalelor altereaza calitatea muncii subordonatilor si de asemenea eficienta acestora!
    Ar fi interesant de aflat sau studiat criteriile firmelor multinationale in alegerea managerilor de top, din experienta mea firmele americane sunt cele mai putin afectate si cele mai democratice in ceea ce priveste raportarea unui sef catre superiorul sau.
    Astept si alte pareri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


5 − three =