Coaching

Ce fac?

Coaching transformațional, individual și de echipă. Îmi ascult clientul cu atenție, mă conectez la stările şi tiparele sale, dar nu încerc să-l protejez, scenariul “umărului pe care să plȃngă” ar însemna o limitare nedorită în şedința de coaching.

Clientul își alege subiectul și lucrurile specifice pe care dorește să le obțină în fiecare sesiune și pe parcursul întregului proces. Preocuparea mea principală este să creez acel spațiu de încredere, netulburat de factori exteriori, în care clientul să poată să găsească soluții și planuri de acțiune.

Pun întrebări sau aduc perspective fresh, pentru generarea unor alternative, în cazul unor blocaje. De multe ori, problemele cu care se confruntă un angajat sunt o reflectare a unei stări sau presiuni din întreaga organizație; recomand discutarea deschisă a acestor probleme, cu departamentul HR sau managementul superior, pentru identificarea tiparelor și obiceiurilor organizaționale care țin pe loc dezvoltarea.

Cele mai întâlnite situații:

  • Proiecte provocatoare din perspectiva resurselor existente
  • Manageri cu potențial de promovare, în căutarea unui ajutor pentru a avansa mai rapid
  • Probleme specifice de performanță (vs. plan)
  • Decizii personale
  • Sustinere pentru CEO sau viitorii CEO

Beneficii pentru client (persoana înscrisă în program)

  • Dezvoltarea capabilităților de leadership pentru construirea și menținerea unor echipe motivate
  • Creșterea abilităților de comunicare/interacțiune interpersonală
  • Claritate în decizii
  • Energie pentru punerea în practică a planurilor de acțiune
  • Satisfacție personală

Beneficii pentru organizație?

  • Creșterea eficienței
  • Performanță superioară
  • Creșterea motivației

Legătura cu procesul de coaching?

  • Dezvoltarea abilităților angajaților în linie cu obiectivele organizaționale
  • Angajamentul angajaților, prin cultivarea sentimentului de apreciere
  • Promovarea responsabilității personale și a inițiativei
  • Facilitarea adaptării la noi provocări

Situații în care intervenția prin coaching este utilă:

  • Reduceri de personal
  • Promovarea unor persoane care au nevoie de sprijin
  • Nevoia de învățare cu efecte pentru toată viața
  • Angajați care nu își asumă responsabilități
  • Manageri care au nevoie de o persoană de încredere pentru dezvoltarea personală
  • Gestionarea conflictelor
  • Dezvoltarea unor abilități strategice
  • Asertivitate scăzută
  • Time management
  • Abilități scăzute de comunicare și ascultare
  • Depășirea competitorilor
  • Construirea echipelor

Lucrez în toate felurile posibile, după cum îşi doreşte clientul şi în funcție de programul cel mai potrivit,  față în față, prin telefon, Skype, shadowing, antrenamente de grup, la birou,  la cafenea, în aeroport sau în parc.

Uneori sunt solicitat să combin intervențiile de coaching cu workshop-uri  pentru manageri şi discursuri “keynote” motivaționale, temele pe care lucrez sunt “Pentru un plus de succes” şi “Inimi rătăcite în sala de şedințe”. Nume ciudate, nu-i aşa? Dacă vrei să ştii mai multe despre cum putem lucra împreună, inclusiv pentru supervizare si mentorat ICF aştept aici un mesaj.

Prefer formularea “Coach-Client” nu “Coach-Coachee”. Un coach nu îi este superior clientului, relația este una de parteneriat. Am întȃlnit multe situații de neînțelegere a procesului şi temeri neexprimate, confuzii şi răni nevindecate. Pentru orice nelămurire sau îngrijorare, scrie-mi.

Sunt coach membru International Coach Federation, nivel MCC.

 

Pachete coaching individual 2016

Bronz: Prin email, raspuns garantat in 24 de ore (10 locuri)

Argint: 6 sedinte, prin telefon sau Skype (8 locuri)

Aur: 6 sedinte fata in fata (5 locuri)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


three + 3 =