Bogdan Braicu, un finanțist cu P&L în vene, conduce o organizație de ajutorare a copiilor şi tinerilor

Bogdan Braicu, absolvent Asebuss 2006, şi-a schimbat cariera, de la director financiar (Pharma, Asigurări) la managing partner Concordia, un ONG sprijinit preponderent de firme austriece, cel puțin deocamdată, implicat în ajutorarea şi integrarea copiilor şi a tinerilor aflați în dificultate.

O trecere mare pentru Bogdan, aşa cum spune şi el: “După 12 ani de experiență în domeniul financiar, mi-am dorit să fac ceva care să-mi aducă o satisfacţie sufletească importantă și am ales un nou drum, în domeniul social. Mi-am asumat un risc profesional, acela al întreruperii specializării în management financiar, este o ruptură, dar văd acest job mai degrabă ca pe o îmbogățire a experienței personale şi profesionale.”

Concordia ajută peste 300 de copii şi tineri, le acordă prima asistență celor care locuiesc pe stradă sau în canale, îi cazează în case cu sistem familial (cu educatori, asistenți sociali), îi trimite la şcoală şi le oferă posibilitatea de a învăța o meserie – cu certificat CNFPA –  apoi îi ajută să îşi găsească un loc de muncă.

Unul dintre proiectele cele mai recente, inspirat de economia de piață, este deschiderea unei brutării pe centura oraşului Ploieşti, acolo unde este şcoala de brutari.  Reflexele cifrelor, sau manageriale, din  piață, se uită mai greu, Bogdan a făcut socotelile: “Avem nevoie de 2400 de kg de panificație pentru uz intern, case, cantine, centrul social Sf. Lazăr, dar putem să producem mai mult.

Am decis să vindem surplusul şcolii de meserii, în magazinul deschis doar în weekend (pe fluxul de turişti – strategie de marketing), să ne suplimentăm veniturile în acest fel.” De altfel, obținerea de sprijin şi fonduri suplimentare din Romȃnia este una dintre prioritățile managerului Bogdan Braicu, organizația trebuie să devină sustenabilă prin resursele obținute local.

[nggallery id=5]

Prin ce diferă managementul unui ONG de managementul unei companii comerciale? Stilul este diferit – oamenii din domeniul social nu sunt obişnuiți cu reguli stricte, trebuie să faci management emoțional. “Este nevoie de discuții cu fiecare om, trebuie convinşi cu altfel de argumente, totul este mai personal, nu te poți baza în aceeaşi măsură pe regulile corporatiste sau principiile de lucru. În acelaşi timp, îmi doresc o schimbare de mentalitate din partea angajaților, o schimbare a obişnuințelor de lucru.”

Dacă tot e manager cu MBA, l-am întrebat pe Bogdan şi de obiectivele strategice ale viitorilor cinci ani. Din lista ceva mai lungă am selectat integrarea socio – profesională a unui număr cȃt mai mare de tineri, notorietatea organizației şi implicarea într-un număr cȃt mai mare de proiecte şi parteneriate care să crească nivelul resurselor atrase local.

Ok, sună bine, mult succes!


This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , . Bookmark the permalink.

5 Responses to Bogdan Braicu, un finanțist cu P&L în vene, conduce o organizație de ajutorare a copiilor şi tinerilor

  1. Felicitari Bogdan ! Cred ca este o initiativa nu doar foarte laudabila, ci si foarte rara !

  2. Sonia says:

    Intr-adevar, interesanta evolutia. Nu stiu multe exemple de CEO sau CFO care sa lase partea manageriala dintr-o corporatie si sa treaca la o fundatie cu arme si bagaje.

  3. Din punctul meu de vedere, deciziile de acest gen nu se pot lua brusc, mai ales dupa 10-15 ani de experienta si specializare intr-un anume domeniu. Cred ca multi dintre noi ne gandim la un moment dat sa renuntam la „job description”-ul de zi cu zi si sa facem altceva. Dar, e o mare diferenta intre dorinta de a face altceva si momentul efectiv al schimbarii. Din 1998 pana in 2010 am lucrat in domeniul financiar, dar in ultimii ani simteam ca trebuie sa fac altceva. Ocazia nu s-a ivit imediat, dar a aparut intr-un moment foarte potrivit, in care eram mai hotarat ca niciodata. In acel moment calculele erau deja facute, hotararea luata, trebuia sa apara oportunitatea.

    Este o problema care tine de structura fiecarui om si de drumul pe care l-a ales la inceputul carierei. Cata deschidere avea o tanara/un tanar la inceputul anilor 90 pentru a-si alege drumul, care sa fie si corect, dar care sa-i si placa in perspectiva?! Eu am ales doar drumul corect atunci. Acum l-am ales pe cel corect, dar si cu posibile satisfactii personale.

    Riscurile schimbarii sunt mari, dar trebuie sa mi le asum: de la asigurarea fondurilor prin care exista ONG-ul, pana la schimbarile legislative si relatia cu autoritatile statului. Schimbarea de la o multinationala la un ONG poate deveni coplesitoare, daca nu accepti ca exista si alta viziune si mentalitate, mult diferite fata de ce stiai. Si probabil ca mai trebuie si putina nebunie pentru o asemenea schimbare 🙂 Numai bine, Bogdan

    • bogdan says:

      eu sper doar ca tu o sa poti face ca in concordia sa lucreze educatori profesionisti umani empatici care sa constientizeze si sa -si asume faptul ca lucrul cu copiii abandonati este un postulat si nu o munca oarecare .sunt foarte multi educatori care muncesc in concordia pentru ca nu stiu sa faca altceva este ca un colac de salvare pentru ei lucru aproape normal si de inteles mai ales in ziua de azi.Pe de alta parte multi dintre ei nu au timp sa si faca si meseria de parinte care alinta copilul incurajeaza ii da speranta ii arat ca ii pasa. Bine multora dintre ei chiar nu le pasa se rezuma doar la scuza ca nu au timp sa vorbeasca cu copiii.
      Am tot respectul pentru cei care au infiintat Concordia si pentru ca sper ca tu poti schimba in bine viata copiilor( stiu ca intelegi pentru ca esti parinte)
      am cateva recomndari: daca ar exista personal specializat educatori ingrijitoare bucatarese(asa cum a fost candva ) activitatea ar fi mult mai eficienta si cel mai important -majoritatea copiilor ar fi salvati iar mottoul Concordiei ar fi perfect adevarat.Bine asta daca se pune accent pe educatie insa daca sunt resurse doar pentru asigurarea nevoilor de baza asta e avand in vedere ca statul roman nu are grija de cetatenii sai prin prevenirea abandonului in cazul copiilor.

  4. Vali Brita says:

    Apreciez sincer puterea de care dai dovada si curajul de a hotari la un moment dat sa faci ceea ce te inspira si nu ceea ce ai fost obisuit sa faci un numar de ani. Si eu sunt din teagma “finantistilor” si sunt multe momente in care sunt inspirata sa fac altceva…doar ca nu am atat de mult curaj ca tine. Deci…jos palaria si iti doresc sa fii in continuare inspirat sa faci ceea ce faci pentru ca faci asta cu putere si poti genera in acest fel sa se intample cele mai nebanuite lucruri. Sunt sigura ca vom auzi multe despre tine si ONG-ul pe care-l conduci

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


8 × nine =