Anul maratonului – despre business atunci cand ti-e mai greu

Când m-am decis să particip la maraton, în februarie 2010, cea mai frecventă întrebare pe care am primit-o de la parteneri, clienți, prieteni, cunoscuți, a fost “Ce ți-a venit să faci asta?” Efortul de a alerga 42 de kilometri a părut multora o nebunie, o exagerare sau o apucătură fără sens. Realitatea este că, în acest an dificil, am simțit nevoia unei motivații profunde, autentice, de a-mi demonstra mie însumi că, dacă dedici timp și resurse, și ai rezistență la durere, nu există obiectiv pe care să nu-l poți atinge. Cred mai puțin în textele clasice motivaționale și mai mult în faptele care îți demonstrează motivația. “A fost uşor, până la urmă”, “oricine poate”, “merită efortul, trage tare” – nu ajută cu nimic.
2010 a fost un an greu, în care fiecare ne-am dat măsura propriei determinări. “Anul maratonului” este simbolul unei perioade grele, trecută cu bine. În cei 1200 de kilometri alergaţi în pregătirea maratonului, pe frig sau cu soarele în creștet, pe ploaie sau pe vreme frumoasă, pe asfalt, la plajă sau în pădure, am avut suficient timp să mă gândesc la cât de asemănătoare sunt eforturile pentru a termina un maraton şi un an greu în business.

o Startul este greu, încrederea îţi este subminată de evenimentele din mediul extern, de concurenţi şi de persoanele ostile din jur. La începutul anului nici eu nu credeam că mă voi înscrie la maraton, obiectivul iniţial a fost “să încerc”, să mă concentrez pe depăşirea primilor 10 km, apoi pe următorii 10, cu onestitate faţă de mine, şi să observ dacă pot face faţă unei încercări extrem de solicitante. Ȋn primele două luni obiectivul a fost mai clar, pe baza evoluţiei bune de până atunci. “Trebuie şi pot să termin maratonul din octombrie”, acesta a fost promisiunea – şi mantra – cu care am mers mai departe. La fel e şi în business: pune-ţi obiective realiste, dar şi motivante, progresul şi rezistenţa la greu vin din crezuri sau ţeluri ambiţioase.
o Te doare, al naibii de tare. Pleci la drum cu energie, voinţă şi entuziasm, primii kilometri sunt uşori, priveliştea e frumoasă în jurul tău, oxigen din plin. Apoi îţi dai seama că drumul e lung şi greu, că îţi trebuie disciplină, rezistenţă şi încăpăţânare. Te dor genunchii, faci crampe şi febră musculară, bătăturile şi unghiile căzute te sperie şi pot fi pozate pentru manualele de la Medicină. Dar mergi mai departe, ai de făcut o treabă, durerile trec, în schimb eşecul la o astfel de încercare te va urmări toată viaţa. E tipul de încercare la care te supui singur – m-am gândit mereu la cei care n-au putut să aleagă atunci când și-au pierdut job-ul, când le-au fost reduse salariile sau au fost nevoiți să-și schimbe (în rău) modul de viaţă. Sau la companiile care au făcut efort mai mult pentru aceiaşi sau mai puţini bani facturabili.
o Îţi trebuie o strategie deşteaptă şi obiective punctuale. Primele lucruri pe care le înveţi sunt pe unde să alergi, cât şi cum, cu ce repere de creştere. E mai uşor să alergi la bandă, şocurile în articulaţii sunt mai mici, dar antrenamentele în aer liber, pe asfalt, sunt cele care te vor duce mai aproape de terminarea cursei, în bune condiţii. O creştere prea rapidă a vitezei sau distanţei te încântă pe moment, dar ajungi să te accidentezi sau să nu te poţi antrena. Exact la fel este şi în afaceri, e uşor să ne lăsăm furaţi de o creştere nesustenabilă, care se poate transforma într-o dezvoltare haotică. Scurtăturile sunt permise, dacă sunt regulamentare.
o Instrumente şi echipamente de calitate. Există branduri de calitate pentru îmbrăcăminte, geluri, băuturi hidratante, ceasuri cu GPS şi monitor cardiac, chiar şi proceduri prin care îţi alegi pantofii adecvaţi. Adevărat, e mai greu în România, cei mai mulţi vânzători din magazinele de specialitate îţi recomandă “adidaşi” frumoşi, nu înţeleg diferenţele dintre pantofii de alergare şi pantofii pentru club, a trebuit să fac teste în Suedia, profitând de o călătorie la Stockholm. Poţi încerca să alergi cu un tricou obişnuit de bumbac şi cu “tenişi” în picioare, însă vei vedea rapid că strategia asta este adevărată sinucidere. După 10 km vei observa că eşti ud, că te dor gambele şi articulaţiile şi că orice cusătură care cade prost îţi va provoca bătături, sângerări, sau un disconfort major. Nu-i înţeleg nici pe managerii care au făcut reduceri de costuri cu orice preţ, sacrificând valoarea şi perspectivele pe termen lung. Pe vremuri de criză, termenul şi filozofia de lucru ar trebui să fie “optimizarea costurilor”, gândind pe termen mediu şi lung.
o Ai nevoie de prieteni şi aliaţi. Mult mai uşor îţi este atunci când eşti sprijinit în realizarea obiectivelor personale sau de afaceri. E nevoie de înţelegere din partea apropiaţilor în timpul pregătirii, sprijin moral şi încurajări în timpul cursei. Discuţiile cu medicii, experţii în alergare, prietenii cu care te antrenezi, te vor ajuta să treci mai uşor peste toate greutăţile inerente. Prietenii de pe marginea traseului, familia cu o pancartă “Go, Viorel!” sau oamenii necunoscuţi care te aplaudă îţi dau energie pentru încă 5 km. Ȋn business, alianţele, consultanţii, experţii angajaţi şi sprijinul din partea partenerilor fac diferenţa.
o Victoria este frumoasă. Şi în cursă, şi în lumea afacerilor, există un moment, înainte de a trece linia de sosire, sau înainte de a semna contractul, în care ştii că vei reuşi, că toate eforturile au meritat. Pentru mine, acel moment este de aur, îmi aduce forţa de a finaliza ce am de făcut, cu zâmbetul pe buze.

Cursa s-a terminat de ceva timp, dar este numai o cursă, din multele care urmează. Un succes personal are rolul de a ne motiva să mergem mai departe, să înţelegem ce puteam face altfel şi cum putem valorifica mai bine această experienţă. Ȋn prima săptămâna de după maraton m-am simţit lipsit de activitate, odată ce obiectivul a fost atins, dar, treptat, am reînceput să alerg, cu gândul la provocările anului următor. Pentru orice om de afaceri, succesul într-un domeniu ar trebuie să însemne recuperarea rapidă (în cazul vremurilor grele) şi îmbunătăţirea nivelului de performanţă, cu o viziune pe termen lung. Atunci când “alergi primul kilometru”, chiar şi într-un an extrem de greu, trebuie să te gândeşti unde eşti şi unde vei fi peste cinci sau zece. O încercare de acest tip îţi oferă, cu siguranţă, recompensele fizice şi psihologice pe care le poţi folosi în conducerea unei organizaţii. În plus, se spune că viaţa ţi se schimbă după ce treci pentru prima dată linia de sosire a unui maraton, sau, de ce nu şi de “anul maratonului”.

Viorel Apetrei este absolvent Executive MBA, in prezent Managing Partner Headline si MTW Romania


This entry was posted in Fun and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


× 8 = sixteen